Aparuta in Adevarul de seara din Brasov, o stire referitoare la pozitia critica a lui Gabriel Liiceanu fata de Traian Basescu pare sa fi facut audienta. Formularea „Liiceanu se leapada de Basescu” se repeta de mai multe ori: articolul original disponibil pe site-ul Adevarul.ro este reluat de Realitatea.net, regasindu-se inclusiv in articole postate pe ziare.com. Desi cei care o folosesc par a fi multumiti de izolarea tot mai accentuata a presedintelui, formularea in sine are un caracter insidios. Cuvintele sunt, asa cum se stie, incarcate cu bagajul traditiei, deci nu putem vorbi de „lepadare”, fara sugera o vinovatie a celui care se leapada. Si aceasta deoarece cuvantul trimite la „lepadarea de Satana” a nasilor in numele celui care tocmai se increstineaza sau la tripla lepadare de Christos a Apostolului Petru de dinainte de cantatul cocosului. In prima situatie vinovatia este data de apartenenta prealabila la rau, iar in cea de-a doua de abjurarea unor valori la care lepadatorul aderase.
Putem vorbi atunci despre „lepadarea” lui Liiceanu, sau a altor intelectuali (ceilalti doi vizati de articolele mentionate sunt Andrei Plesu si Mircea Cartarescu) care si-au expus odata public sprijinul pentru presedintele Basescu? Tradus conform celor de mai sus, sunt vinovati acei intelectuali care au avut o optiune pe care a facut-o publica? Cei in cauza au repetat de cate ori au fost intrebati, ca sprijinul pentru Traian Basescu nu reprezinta o declaratie de iubire neconditionata, ci credinta intr-un proiect de modernizare a societatii prin asumarea trecutului totalitar si despartirea ulterioara de el, proiect care le-a aparut intr-o perioada de timp determinata a fi comun cu cel al presedintelui. Avertizau de asemenea ca de indata ce se vor convinge de disparitia acestei platforme comune sustinerea va fi retrasa. Cum altfel poate fi interpretat gestul lui Andrei Plesu, care desi avea motive sa resimta adversitate fata de Basescu, dupa episodul „nepotrivirii de caracter” din timpul mandatului de consilier la Cotroceni, a hotarat sa-l voteze pe acesta din urma si sa recunoasca public acest lucru, decat prin speranta ca ceva din respectivul proiect inca mai subzista? Nu exista nici o suspiciune cat de cat fondata ca intelectualii zisi „ai lui Basescu” ar fi beneficiat cumva de anumite avantaje materiale sau de alta natura de pe urma sprijinului lor. Daca asa stau lucrurile, atunci putem eventual argumenta ca cei vizati s-au inselat de la bun inceput acordand credit actualului presedinte, sau ca presedintele s-a dovedit inconstant ceea ce a dus la indepartarea de proiectul comun, dar nu putem vorbi cu abigua voluptate despre „lepadare” si vina.
S-ar putea crede ca randurile de fata se vor o apologie a d-lor Liiceanu, Plesu sau Cartarescu, dar nu aceasta este intentia lor. Daca respectivii ar avea nevoie de aparare, ar sti sa se apere si singuri. Intentia celor scrise aici se rezuma la exprimarea incredintarii autorului in posibilitatea un angajamant public sincer in spatele caruia se afla un set de valori si nu un interes ilicit, asa cum a vede el sprijinul acordat de acesti intelectuali domnului Basescu. De asemenea, ele se mai vor o expresie a incredintarii ca exista si alte persoane care sa-i judece pe ceilalti in functie de modul in care le-a aparut comportamentul acestora de-a lungul anilor si de rezultatele muncii lor si nu in functie de o discutabila optiune electorala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu