Germania si Romania pot fi adesea date ca exemple pentru cum ar trebui, respectiv nu ar trebui, sa fie abordate problemele economice si sociale ale momentului. Intr-adevar, Germania pare sa fi depasit recesiunea, este primul exportator al Uniunii Europene, este un exemplu de disciplina financiara si control al finantelor publice etc., in timp ce la noi lucrurile stau exact pe dos. Mentalul colectiv al romanilor include imaginea seriozitatii germane, lipsa „nemtilor nostri” fiind adesea deplansa. Comentarii si studii specializate puncteaza si ele diferenta. De exemplu George Friedman, fondatorul agentiei STRATFOR, considera emblematic pentru problemele pe care le intampina Romania in incercarea de a iesi din criza tocmai deficitul comercial din relatia cu Germania.
Pe de alta parte, un alt studiu, efectuat de data aceasta de Institutul de Cercetari Economice Prognos din Elvetia, studiu citat de editia din 16 nov. a cotidianului german Die Welt, ordoneaza regiunile si orasele Germaniei din punctul de vedere al asteptarilor economice pentru perioada urmatoare. Nu surprinde cu nimic aflarea landurilor din sud, Bavaria si Baden-Wuertenberg, in special a orasului Muenchen, in fruntea listei. Dar lucrurile nu au stat asa dintotdeauna. Nu cu multe decenii in urma, partea de sud a Germaniei era subdezvoltata in comparatie cu restul. Mentalul colectiv, german de data aceasta, pastreaza inca imaginea bavarezului bautor de bere, imbracat in pantaloni de piele, cu maniere discutabile si performante ambigue.
Daca Germania este un etalon la care ne raportam ca la ceva demn de urmat, atunci poate ca modul in care s-au inversat raporturile de forte intre regiunile Germaniei, ar putea sa ne fie de folos pentru a constientiza ce avem de facut, in vederea eficientizarii si modernizarii Romaniei. Nordul Germaniei era axat pe industria grea, otelarii, santiere navale etc., industrie care era odata motorul dezvoltarii economice. In acest timp sudul era o regiune mai inapoiata si mai putin urbanizata. Reconstructia de dupa de-al Doilea Razboi Mondial nu a schimbat total profilul industrial al regiunilor. Numai ca industria grea a lasat mai putin loc noilor tehnologii ale erei informationale, care au prins mai bine in zonele mai inainte rurale din sud. Acum orasul Muenchen este recunoscut ca centrul IT al Germaniei. Daca adaugam si valorificarea potentialului turistic al muntilor situati de asemenea in sud, avem o imagine destul de exacta, chiar daca extrem de simplificata, a ceea ce s-a intamplat.
Nu se poate incheia fara a puncta si o conditie esentiala a posibilitatii unei evolutii de genul celei schitate mai sus: educatia. Adaptarea la cerintele tehnologiei informatiei, presupune existenta unei educatii solide. Germanii au rezolvat acest lucru printr-un sistem de invatamant, in special universitar cu cele doua componente ale sale tehnic si umanist-stiintific, exigent si performant, sistem care asigura si se sprijina pe mobilitatea extrema a studentilor si a cadrelor didactice. Desigur, un asemenea sistem de invatamant costa, iar finantarea lui a fost suportata intr-o prima faza de landurile atunci bogate ale nordului. Dar a meritat!
Concluzia pe care o putem extrage din cele de mai sus este simpla si nu este formulata aici pentru prima data: modernizarea Romaniei ar trebui sa inceapa cu sistemul de educatie, cu stimularea cercetarii si inovarii, si sa continue cu axarea economiei pe tehnologia de varf, mai ieftina, nepoluanta si cu valoare adaugata mare. Aceasta nu inseamna ca trebuie numaidecat sa ne propunem sa intrecem Germania; sa facem in fiecare zi cate un mic pas ar fi de ajuns! Din pacate, cu toata simplitatea, reteta pare sa fie ignorata de cei care au condus Romania in ultimii mai bine de 50 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu