Dintre subiectele aflate in ultima vreme pe agenda publica, putem afirma fara nici un risc, ca cel referitor la Legea Educatiei Nationale este printre cele cel mai importante, daca nu chiar cel mai important. Aceasta pentru simplul motiv ca de asigurarea unei educatii de calitate depinde viitorul nostru ca cetateni ai Romaniei, depinde modul in care vom sti sa raspundem provocarilor economice sau de alta natura pe care le vom avea de solutionat si in consecinta nivelul de dezvoltare, si implicit de trai, pe care il vom atinge. In cazul continuarii declinului educational in care ne aflam astazi - declin care nu a inceput numai cu 20 de ani in urma cum afirma unii nostalgici – nu ar trebui sa avem vreo indoiala ca nu se vor schimba prea multe privind situarea Romaniei in fel de fel de statistici relative la nivelul de trai, libertatea presei etc. la coada Europei printre tari pe care cu greu le gasim pe harta.
Data fiind importanta subiectului o dezbatere ampla nu poate fi decat de dorit. Din pacate foarte adesea luarile de pozitie pro sau contra proiectului de Lege a Educatiei pe care Guvernul si-a asumat raspunderea in Parlament s-au oprit la aspecte superficiale ale legii sau la subiecte ce vizau mai ales modul de conducere al unitatilor scolare, demonstrand chiar prin accentul pus pe aceste chestiuni ca cei care isi exprimau respectivele pareri erau interesati mai cu seama de cum sa isi pastreze pozitiile, privilegiile si puterea decat de reformarea profunda a sistemului. Sa ne amintim de exemplu cate energii s-au consumat numai pentru impunerea pensionarii la 70 de ani a cadrelor didactice universitare, conducand in subsidiar la posibilitatea prelungirii mandatelor a mai multor persoane aflate in functii de conducere: rectori, decani etc. Sau despre disputa privind modul de numire al rectorilor: ca si cum de aceasta intrebare fundamentala ar depinde nu numai asigurarea autonomiei universitare, dar chiar si calitatea invatamantului universitar din Romania! Ultimele evolutii referitoare la subiectul legii educatiei nu fac exceptie: pe de-o parte Guvernul isi asuma in stilu-i caracteristic, heirup-ist, raspunderea in Parlament. Atunci cand Curtea Costitutionala declara neconstitutionala aceasta procedura, Opozitia pare foarte multumita de palma primita de Putere, si nu se prea aud voci gata sa se puna la treaba pentru a obtine intr-un orizont de timp previzibil o lege acceptabila pentru toate partile. Totusi decizia Curtii pare salutara, cel putin din perspectiva faptului ca factorii decizionali au posibilitatea de a se pune de acord asupra prevederilor legii in discutie, ca sa nu mai asistam peste doi ani la o noua propunere legislativa pe acelasi subiect.
Randurile de fata se doresc a fi exprimarea unui punct de vedere asupra legii educatiei „de la firul ierbii”, mai precis din perspectiva unui participant activ la procesul educational, cadru didactic cu oarecare experienta si in invatamantul preuniversitar, dar mai ales in cel universitar. Prima intentie a fost de a sublinia atat punctele pe care le consideram tari cat si cele pe care le vedem slabe. Dar apoi, citind articolul argumentat si bine scris Un sistem de invatamant corupt si retrograd nu va capitula usor al d-lui Raul C. Muresan (disponibil la adresa http://www.ziare.com/scoala/educatie/opinii-un-sistem-de-invatamant-corupt-si-retrograd-nu-va-capitula-usor-1052840) am constatat ca jumatate din proiectul intial a fost executat deja, partile bune ale legii fiind, in mare parte, deja enumerate si comentate: ierarhizarea universitatilor, raspunderea publica a universitatilor, abilitarea conducatorilor de doctorat, Registrul Matricol Unic etc. Singurele lucruri care as mai avea sa le adaug aici ar fi descongestionarea programei analitice prin lasarea la dispozitia profesorului a 25% din timp alocat unei discipline, conform Art 56(5), precum si elaborarea portofoliului educational al elevului, in care sunt cuprinse rezultatele unor evaluari sumative efectuate la incheierea mai multor cicluri de studii (Art. 63 – 67). Relativ la descongestionarea programei s-a vorbit mult dar s-a facut putin, asa ca nu voi mai insista. Cat despre portofoliu, rezultatele obtinute in urma mai multor evaluari sunt mai obiective decat rezultatul unui singur examen, iar elevul este obligat sa fie tot timpul „in priza”.
Totusi proiectul de Lege a Educatiei pe care l-a prezentat Guvernul nu este numai lapte si miere. Afirmand acest lucru nu avem invedere numai greseli marunte, si nici numai obiectiile care ii sunt in mod obisnuit aduse de adversarii politici ai actualei puteri. Desigur ca texte ca cel de la Art. 124(5) „... in situatii temeinic justificate, Guvernul, la propunerea Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, poate infiinta/desfiinta facultati cu consultarea Senatului universitar” pot fi banuite de intentii de politizare. In orice caz sintagma „in situatii temeinic justificate” nu are ce cauta intr-un text de lege fiind extrem de vaga, iar sintagma „cu consultarea Senatului universitar” seamana bine cu mult dezbatuta prevedere a Constitutiei Romaniei, conform careia Presedintele desemneaza Prim Ministrul „cu consultarea partidelor parlamentare”; amintindu-ne cata cerneala a curs pe marginea acestei prevederi, fara a fi transata controversa in vreun fel, nu vedem la ce bun introducerea unui text asemanator intr-o alta lege, de data aceasta a Educatiei. Dar totusi nu de acest fel sunt greselile care afecteaza fondul problemei.
Principala intampinare pe care am face-o legii la care ne referim ar fi ca, in multe locuri, ea pare a fi facuta de niste teoreticieni in stiintele educatiei, care nu prea au contact cu viata reala din spatele si din fata catedrei. Fara a dezavua teoria, intocmai cum unii maistri privesc de sus inginerul tocmai iesit de pe bancile facultatii prin prisma experientei lor superioare in ceea ce priveste procesul tehnologic real, credem ca nici invers, o teorie desprinsa de aplicarea ei practica, care modifica datele experimentala care nu-i convin precum in celebra butada a lui Murphy, nu poate sa conduca la rezultate satisafactoare. Mai concret, axarea Curriculumului National pe cele opt competente-cheie (de comunicare in limba romana si intr-o limba de circulatie internationala, competente de baza de matematica, stiinte si tehnologie, competente digitale etc., conform Art. 58) are in ea ceva rigid si excesiv nivelator. Exagerand putin, ne putem intreba cine oare se va mai preocupa sa citeasca o poezie de dragul frumusetii ei, daca tot ce se cere este de a putea intelege si comunica ceea ce auzim la televizor sau citim intr-un ziar? Cine oare va mai rezolva prin metode multiple o frumoasa problema de geometrie sintetica, daca ceea ce se cere este de a fi capabil sa calculezi aria si perimetrul triunghiului, a patratului etc.
Nu ignoram faptul ca ceea ce am ceea ce am reprosat mai sus proiectului de Lege a Educatiei este intrucatva vag. Pana la urma, cunostintele trebuie cumva cuantificate pentru a fi evaluate in mod obiectiv. Doar ca atitudinea generala pe care am identificat-o mai sus are consecinte negative care nu mai sunt deloc vagi. Includerea clasei a IX-a in ciclul gimnazial este una dintre ele. Echilibrul existent intre anii petrecuti in gimanaziu si cei petrecuti in liceu contine in subsidiar ideea revenirii pe parcursul liceului la cele invatate inainte, in scopul aprofundarii si intelegerii superioare. Atunci cand intelegerea este inlocuita de dobandirea unei competente, acest echilibru nu mai conteaza. O alta consecinta nedorita a faptului ca legea este facuta in laborator de niste teoreticieni este avantajarea propriului domeniu in detrimentul celorlalte. Cum altfel putem intelege prevederile Art. 220(3) prin care studentii care urmeaza un masterat didcatic, axat nu pe dobandirea de cunostinte in materia pe care urmeaza sa o predea ci pe dobandirea de tehnici de comunicare a cunostintelor, vor primi o bursa de la bugetul de stat egala cu salariul net al unui profesor debutant, spre deosebire de ceilalti studenti incadrati intr-un program de masterat stiintific? De unde oare se vor mai recruta cadrele didactice universitare? Dintre absolventii masteratului didcatic nu, pentru ca au obligatia sustinerii unui doctorat; dintre absolventii masteratului stiintific iarasi nu, pentru ca nu pot preda. Numai daca nu le fac pe amandoua, caz in care trebuie sa plateasca unul dintre ele. In sfarsit, daca finantarea per student, asa cum observa si d-l Muresan in articolul sus-mentionat, are drept consecinta dependenta facultatilor si a cadrelor didcatice universitare de atragerea si mentinerea chiar cu pretul scaderii dramatice a calitatii a unui numar cat mai mare de studenti –iar noua lege va corecta acest lucru prin finantarea multianuala (cf. Art. 205(5)) – ce ne poate face sa credem ca nu se va intampla acelasi lucru si in invatamantul preuniversitar finantat conform aceleasi legi per elev? Atragem atentia ca, finantarea multianuala nu se aplica in acest caz caci in preuniversitar „resursa financiara urmeaza elevul” (Art. 8(5)).
Avand in vedere cele de mai sus, decizia Curtii Constitutionale de a zadarnici planurile Guvernului de asumare a raspunderii pe Proiectul Legii Educatiei pare binevenita. Numai ca, daca privim catre Parlamantul Romaniei nu cred ca avem motive mari de bucurie: foarte adesea proiecte de legi bune dar perfectibile au iesit de-a dreptul proaste dupa (pseudo)dezbaterea parlamantara! Fie ca Legea Educatiei sa aiba alta soarta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu